Valeriu Argăseală lasă să se înțeleagă că fotbaliștii antrenați de Marius Lăcătuș au intrat pe teren cu teama de a nu pierde în fața brașovenilor și că acest lucru i-a făcut să acorde mai multă atenție fazei defensive. Președintele Stelei spune că singurii vinovați sunt jucătorii și că ei sunt singurii care pot schimba ceva în acest moment pentru o a readuce pe Steaua în lupta pentru titlu.
"Ne pare rău, asta putem spune. Suporterii au dreptate, în parte. Lumea se așteptă să câștigăm, în niciun caz să pierdem. Trebuia să ne ridicăm la înălțimea pretențiilor pe care le avem. Nu putem acuza atitudinea jucătorilor, pentru că ar însemna să îi acuzăm că nu vor să joace. Eu cred că au vrut, dar atât au putut. Probabil este din cauza unei prudențe exagerate pe care au avut-o. Ar trebui să schimbam atitudinea față de adversar. Indiferent de locul acestuia în campionat, noi trebuie să avem atitudinea unei echipe care vrea să câștige titlul. Trebuie să conducem noi jocul. Mă doare că jucătorii Stelei, care au poate cele mai mari salarii din Liga I, nu au murit pe teren, spre deosebire de cei de la Rapid, care nu au bani la echipă și și-au dat viața în meciul de vineri. Cred că atitudinea pe care trebuia să o aibă echipa este să conștientieze locul pe care se afla și să nu creadă ca asta e potența pe care o au acum. Pot să se monteze să evolueze la adevarata valoare, dar ține de interiorul vestiarului. Jucătorii sunt singurii care pot schimba în acest moment ceva. Ca să putem schimba ceva, trebuie să se schimbe echipa. Așa se va schimba mentalitatea și scorul de pe tabelă", a declarat Argăseală la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER